26 aprilie 2015

...

- Ce-ai lua cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O carte, o sticla cu vin si-o femeie, Doamne,
Daca nu-ti cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia,
Te-ar tine de vorba,
Ti-ar împuia capul cu fleacuri
Si n-ai avea timp sa-ti pregatesti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, daca am lânga mine
O sticla de vin si-o femeie.
Asta as dori, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori sa iei cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O sticla de vin si-o femeie,
Daca nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o data, de ce te încapatânezi,
E prea mult, ti-am spus, îti taiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoana?
Mai bine taiati-mi vinul,
Ma moleseste si n-as mai putea sa-mi pregatesc cursul,
Inspirându-ma din ochii iubitei.
Tacere, minute lungi,
Poate chiar vesnicii,
Lasându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori sa iei cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O femeie, Doamne, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul si raiul,
Ori totul, ori nimic.
As face drumul dintre rai si iad degeaba.
Cum sa-i sperii si sa-i înfricosez pe pacatosii din iad,
Daca n-am femeia, material didactic, sa le-o arat?
Cum sa-i înalt pe dreptii din rai,
Daca n-am cartea sa le-o talmacesc?
Cum sa suport eu drumul si diferentele
De temperatura, luminozitate si presiune
Dintre rai si iad,
Daca n-am vinul sa-mi dea curaj?

Marin Sorescu - "Daca nu cer prea mult "

06 aprilie 2015

Patriotismul

Patriotismul nu-i brățară...sau papion...sau pălărie.
Să-l porți sau nu. Să ți se pară că-ți vine sau nu-ți vine ție.
Te naști cu el, ți-e-n datul sorții, n-ai cum să-l lepezi de pe tine.
Îl porți ca pe-o cămaș-a morții, nu-l cumperi de la curți străine.
Și de vândut n-ai cum să-l vinzi.
E un fel de suferință crestată dureros pe grinzi de suflet vechi și de credință.
Aud și văd, citesc și tac, cuprins de-o silă ancestrală,
Plâng de rușine c-am fost dac și c-am ajuns acum zăbală,
În gura știrbă a nu știu cui care îmi molfăie mândria
Și-mi bate lacrimile-n cui, și-mi răstignește poezia!

05 aprilie 2015

Strânge pleoapă de pleoapă...

După ce am plecat de lângă fi-mio (am fost să-l văd între 24 feb și 10 martie) aveam în minte momentul (pe care l-am și postat pe Fb.) în care se plimba nu pe potecă ci prin zăpada cea mai mare și dădea chiote (chiote de cucerire a spațiului larg din fața sa...a nemuririi...) strângea din ochișori... mi-a venit în minte... ”Hai, băiete, strânge, ... strânge-ți pleoapă
de pleoapă, strânge-le...
Amurgul trece pe dinaintea ochilor tăi uimiți
de parcă ar vrea să vă priviți
unul altuia, sângele.
” Habar n-aveam că era o poezie, (am postat-o mai jos) de despărțire de lume... Pentru mine, din izbucnirea asta a lui fi-mio, poezia s-a schimbat în esența ei, devenind o declarație de război sfânt: ”Sunt aici ca să vă cuceresc Cerurile. Nu stiu de NU SE POATE” 

În fibra adâncă a neamului meu există acest sentiment... el mai iese afară din când în când și unii, (eu cel puțin...) îl recunosc...


Amurgul curge pe dinaintea ochilor tăi uimiți
de parca-ar vrea să vă priviți
unul altuia, sângele.
Ia hai să te văd, Amurgule! ... Ce e amurgul?... Aha! Pică soarele... și înroșește tot în jur?... Aha, da, bine! Și? Ce-i așa special? Amurgul ăsta? Ptiu!

Ăsta are valoare doar daca eu mă uit la el și-l trăiesc. Are valoare și dacă-l pot reda ca Nichita. Dar e valoros dacă s-a putut reflecta în sufletul meu și a găsit în el un peisaj cel puțin la fel de frumos cu care să-l compar pe ăsta din fața ochilor ... atunci doară ...Da! 

E nemurirea în ei, în copii. E D-zeu adică. Pai dacă nu acolo, unde?

................................................................................................................................


NU MAI PÂLPÂIE

Nu mai palpaie nici o pasare, nici o stea
Cerul a obosit deasupra ta.
Hai, Nichita, strange-ti pleoapa
de pleoapa, strange-le.
Amurgul curge pe dinaintea ochilor tăi uimiti
de parca-ar vrea sa va priviti
unul altuia, sangele.


Nichita Stanescu

Mama

Tare necajita ai fost, mama
Iarna, vara, orice timp trecand
Cat era de frig sau de caldura,
Tot desculta te-am vazut umbland.

N-ai purtat o haina mai ca lumea,
O scurteica veche doar aveai.
Dar si pe aceea totdeauna,
Doar de sarbatori o imbracai!

Tu asa si fost de cand tin minte
Pe picioare-ai mers la drum, mereu.
Nici in car nu te suiai de teama
Boilor sa nu le fie greu.

Ce pacat ca n-ai trait maicuta
C-ai plecat fara de timp in lut.
Ce pantofi ti-as fi adus acuma,
Si ce haina ai mai fi avut!

poezie de Virgil Carianopol
NOTĂ
Autorul acestui blog nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de vizitatori şi pentru conţinutul din cadrul acestui blog care nu depinde explicit de autorul blogului. Acestea reprezintă exclusiv opinia vizitatorilor acestui blog sau ale părţilor care sunt sursa informaţiilor.